Pardon Caffe

Salut!:)

Dacă ar fi să am o crăşmă a mea, aş vrea să arate fix ca cea despre care scriu azi. Şi anume PardonCaffe. E o cafenea deschisă de ceva vreme pe strada Cetăţii nr. 11, aproximativ peste drum de Filarmonica Sibiu. Şi e taaare draguţă…:)

This slideshow requires JavaScript.

Şi vă puteţi face o părere de pe pagina lor de Facebook. Deşi denumirea şi câteva detalii te duc cu gândul la perioada interbelică, decorul în sine e dominat de aspectul de atelier de croitorie (asta mai ales pentru că mesele sunt de fapt suporturile unor foste maşini de cusut, iar una dintre încăperi are o jumătate de perete acoperită cu pantofi). La care se adaugă indicatoare cu nume de străzi din Paris şi locuri din Sibiu, tavanul tapetat cu partituri muzicale, un altul cu vederi scrise şi timbrate, şi, în general, unde întorci privirea, câte un Turn Eiffel :).

Şi la fel se şi simte: fata care ne-a luat comanda a fost tare simpatică şi atentă, muzica în surdină se potrivea la fix (ceva jazzy, groovy, Norah Jones gen:)), iar seara pe terasă cred că e minunat. Mai schimbăm decorul că ne-a ajuns toată vara Piaţa Mică…

Am încercat să nu mă las aşa uşor impresionată şi le-am găsit şi un minus. Pe cât de originali au fost oamenii în a decora pereţii, meniul e tare subţirel. Mi-ar fi plăcut ceva mai în ton cu locul, fie că e vorba de nişte cafele mai pestriţe sau cocktail-uri de care să nu fi auzit, însă n-am găsit nimic care să îmi atragă atenţia (poate doar cele două limonade cu alcool, una cu wiskey şi una cu votcă, însă nu sunt fan). „Strictul necesar” 🙂 însă, e acolo: cafea, bere, sucuri, cocktail-uri cu şi fără alcool, la preţuri simpatice care te încurajează să vii şi a doua oară.

În concluzie, numai de bine (şi) despre PardonCaffe, ne place, mai venim!

Verdictul Corinei: Crâşmă de nota 9,5.

Advertisements

9 thoughts on “Pardon Caffe

  1. tre sa merg si eu. mi-am tot propus dar nu am ajuns. dar de fiecare data cand am trecut pe acolo nu era nimeni pe terasa…asta ca o simpla observatie.oare de ce?:)intreb specialistii:))

  2. Cand am fost prima oara ne-au oferit cafea din partea casei ca sa ne convinga sa ne intoarcem. Dar pe mine m-au convins sa nu ma mai intorc pentru cafea. Limonada in schimb a fost foarte buna si servirea la fel.

  3. Buuuuu…
    Pardon cafe este o locatie cu o cafea foarte proasta , putine produse in meniu si un design alcatuit din diferite chesti adunate de pe la targurile de vechituri ,iar apoi ingramadite intr-un spatiu destul de mic …

    • Bună Dragoș :),
      În ceea ce privește aspectul, e chestie de gust, mie una mi-a plăcut. Cafea n-am băut acolo, dar tind să te cred având în vedere că nu ești primul care o critică.

  4. am tot zis de multa vreme ca o sa scriu si si iata ca a venit momentul….cred ca nota Corinei 9,5 e un pic cam mare si va spun si de ce : meniul e asa cum spun si altii-cam saracacios si sunt de acord ca interiorul e o chestie de gust…totusi si eu ader la parerea ca sunt un pic cam multe lucruri in acel spatiu.
    Dar mai am si ceva de bine de zis: mi se pare ciudat ca nimeni nu a vorbit despre atmosfera din local, care din punctul meu de vedere e intima si placuta, muzica la un volum tocmai bun pt.povesti 😉 si variata, sa impace mai multe gusturi 🙂

  5. Buna tuturor, va multumim pentru criticile dumneavoastra ! si promitem sa perfectionam meniul mult mai bine si sa introducem poduse noi si mult mai apetisante pe gustul dumnevoastra !! Va dorim toate cele bune cu stima si respect Pardon Cafe Sibiu.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s