Lente & cafea

A venit 1 Mai, s-a deschis sezonul, vorba melodiei :). Sezonul de mare, dar pentru Bucureşti e vorba de sezonul teraselor, care sunt “a must” pentru căldura, praful si aerul nerespirabil din timpul verii. Din cauza asta, capitala noastră dragă nici nu duce lipsă de terase şi toate sunt pline la capacitate maximă, în special seara, după serviciu.

Şi pe lângă terasele frumoase, frecventate de toată lumea, pe langă terasele de cartier de pe vremuri sau de pe vremurile bune, apar sau descoperim în fiecare an altele noi. Pentru mine, prima revelaţie de anul ăsta a fost Lente cafe (deşi este deschisă din 2008). O terasă foarte pe gustul meu: într-o curte micuţă, cu viţă de vie deasupra, cu mese si scaune din fier şi oameni frumoşi. E chiar o terasă cochetă si primitoare cu o atmosferă lentă, aşa… Când am vazut-o, primul gând a fost că e exact ca acasă la bunicul. Şi se pare că nu era deloc o impresie greşită. Până şi salutul lor este: “Bine ai venit în sufrageria ta din oraş”.

Continue reading

Advertisements

Twenty

Twenty nu e un loc extraordinar, dar e special pentru mine: acum câțiva anișori mă delectam aici cu o pizza delicioasă și cu un frappe bun de fiecare dată când cel care avea să îmi devină soț venea în Sibiu, el fiind student în București.

Pizza mea preferată – Capriciossa. Însă și restul sunt bune, zic prietenii, care știu de ce (nu sunt fan bere :p). Frappe-ul are acel ceva. Doar ei știu secretul….Nu pentru valoarea sentimentală scriu despre Twenty, ci pentru că aici pizza și frappe-ul sunt cu adevărat bune! Țin să le mulțumesc pe această cale Sabinei și lui Coțo, pentru că la ziua lor am descoperit aceste bunătăți.

În rest, locul nu e deosebit. Două încăperi, dintre care una găzduiește cuptorul. În cealaltă cameră, la intrare, e barul. Au și televizor, cu cablu:). Am prins și filme bune, meciuri de fotbal (pentru cine e pasionat), etc. Continue reading