Lente & cafea

A venit 1 Mai, s-a deschis sezonul, vorba melodiei :). Sezonul de mare, dar pentru Bucureşti e vorba de sezonul teraselor, care sunt “a must” pentru căldura, praful si aerul nerespirabil din timpul verii. Din cauza asta, capitala noastră dragă nici nu duce lipsă de terase şi toate sunt pline la capacitate maximă, în special seara, după serviciu.

Şi pe lângă terasele frumoase, frecventate de toată lumea, pe langă terasele de cartier de pe vremuri sau de pe vremurile bune, apar sau descoperim în fiecare an altele noi. Pentru mine, prima revelaţie de anul ăsta a fost Lente cafe (deşi este deschisă din 2008). O terasă foarte pe gustul meu: într-o curte micuţă, cu viţă de vie deasupra, cu mese si scaune din fier şi oameni frumoşi. E chiar o terasă cochetă si primitoare cu o atmosferă lentă, aşa… Când am vazut-o, primul gând a fost că e exact ca acasă la bunicul. Şi se pare că nu era deloc o impresie greşită. Până şi salutul lor este: “Bine ai venit în sufrageria ta din oraş”.

Continue reading

Que Pasa

Bucureşti, 40° C, agitaţia rezistă; ploaie, vânt, ninsoare, agitaţia rezistă. Mie îmi place, pentru asta am venit în Bucureşti, pentru asta rămân aici. Dar nu mi-am uitat originile de sibiancă liniştită şi din când în când am nevoie de un loc în care sa mă duc şi să mă simt ca într-un bar de acasă, sa pun agitaţia pe pauză şi să stau pur şi simplu la taclale, să ma joc table sau să ma prefac că stiu şah :).

Asta e încă o parte foarte bună a Bucureştiului, că sunt câteva locuri în care chiar pot să dau pauză agitaţiei. Şi unul din cele mai eficiente astfel de locuri e Que Pasa. Continue reading