Aaaand we’re back!:) A venit toamna şi ne mână încet-încet spre locuri închise şi mai călduroase, că destul ne-a lăsat să ne facem de cap anul ăsta pe la terase. Odată cu job-uri noi, examene şi în general mult mai puţin timp liber, am cam abandonat experimentele şi crâşmele noi. Dar pentru că viaţa în câmpul muncii nu-i motiv de bucurie pentru stomac şi o comandă la catering sau o caserolă la microunde nu te pot face întotdeauna fericit, am pentru voi câteva idei de restaurante oarecum nou-deschise în Sibiu unde eu am reuşit să-mi ridic moralul la finalul unei zile de muncă cu o mâncare bună şi o poveste cu prietenii.
Primul pe listă, restaurantul Uruguay, îl găsiţi pe Gheorghe Dima nr. 3A. De afară, nimic impresionant, dacă ştiţi vechiul restaurant Cortina s-ar putea să nici nu observaţi că s-a schimbat ceva. Aceeaşi cortină:), acelaşi culoar lung până la intrare, cu mese unde nu înţeleg de ce ar vrea cineva să stea să mănânce, într-un loc îngust şi întunecat. Decorul destul de auster înăuntru, dar pentru mine asta a fost cumva de bine, da impresia de autenticitate şi ne lasă să ne concentrăm pe mâncare. Impresionant la decor e grătarul masiv, din ultima cameră, pe care am încercat doar să ni-l imaginăm fumegând şi plin de cărnuri de pe alte continente deoarece când am ajuns noi nu era pornit. Un pont foarte valoros ar fi ca atunci când faceţi o rezervare să întrebaţi când este de serviciu bucătarul-şef din Uruguay şi să mergeţi atunci, pentru că altfel n-aş băga mâna în foc că veţi mânca la fel de bine.
Feluri puţine în meniu, aşa cum îi stă bine unui restaurant cu specific, şi am încercat cam tot ce părea interesant. Tipic uruguayan a fost Civito Uruguayano, un amestec de de-toate din care am păstrat amintirea ananasului pe grătar:). Bune au fost şi clătitele DE şi nu CU spanac, Provolone Uruguay (o “ulcică” plină cu caşcaval topit, bacon şi legume), cannelloni cu carne (din alt film dar la fel de bune), însă cireaşa de pe tort câştigătoare la voturi a ieşit vita argentiniană cu sos de ciuperci, pe care v-o recomandăm în cor, toţi cei care am testat-o:). La desert am ales tot ceva specific, o bombă calorică din bezea, piersici congelate şi tradiţionalul dulche de leche. Bună, dar dulce ca viaţa la malul mării intr-o zi cu soare. Adică foarte foarte foarte dulce:).
This slideshow requires JavaScript.
Despre servire, numai de bine. Câteva poveşti cu bucătarul care a venit să se asigure că suntem mulţumiţi de mâncare, promisiunea că orice fel de care nu suntem mulţumiţi va fi schimbat şi chelneriţa foarte prietenoasă şi la curent cu tot ce e în meniu sunt genul de amănunte care te fac să revii în astfel de locuri mici, cu oferta destul de limitată dar care te fac să te simţi “de-al casei”. Preţurile corecte, nu ne-am simţit deloc jecmăniţi, singurele feluri mai piperate şi la propriu dar şi la preţ fiind, cum era de aşteptat, cele cu vită vorbitoare de limbă spaniolă. Nu mi-a plăcut în schimb barul, la partea de băuturi nimeni de la masă n-a fost prea fericit. Vinul casei a fost cald şi dubios la gust, cocktail-urile lungi şi cuburile de gheaţă cât jumate din pahar.
Locul nu este deschis de mult timp şi cu siguranţă că vor mai rezolva pe ici pe colo câte ceva, aşa că eu zic că merită să-i impulsionaţi şi să le faceţi o vizită. Nu ştiu alţii cum sunt:), dar eu chiar simt lipsa unor restaurante cu specific în Sibiu (altul decat paste si pizza), şi mă bucur când văd că încep, timid, să răsară astfel de locuri. Însă nu ştiu cât de mult vor reuşi să stârnească curiozitatea sibianului, destul de conservator şi reticent la nou (zic eu) şi cât vor trebui să se bazeze pe banii turiştilor. Om vedea:) Mai avem în program Argentina şi Ungaria, aşa că ţineţi aproape!
crâșme 